Localizare geografică

Judeţul Tulcea este situat în extremitatea de E-SE a României, în partea central-nordică a Dobrogei, la gurile Dunării, cu ieşire la Marea Neagră (în E), la graniţa cu Republica Moldova şi Ucraina (în N), limitat de judeţele Galaţi (NV), Brăila (V) şi Constanţa (S), la intersecţia paralelei de 45° latitudine N cu meridianul de 29° longitudine E.
Pe teritoriul judeţului se află punctul extrem estic al României, respectiv 29°41'24" longitudine E, la Sulina. Suprafaţa totală este de 8499 kmp (3,56% din suprafaţa ţării), locul 4 pe ţară, după jud. Timiş, Suceava şi Caraş-Severin. Din suprafaţa totală a judeţului, 3446 kmp reprezintă suprafaţa zonelor umede constituită din Delta Dunării şi Complexul Lagunar Razim Sinoie.

Relief

Relieful judeţului Tulcea se caracterizează prin existenţa a două unităţi fizico-geografice distincte: una mai înaltă, în partea central-vestică, în cadrul căreia se întâlnesc elemente ale celui mai vechi relief de pe teritoriul României (respectiv unităţi de orogen vechi, hercinic/kimmeric), şi alta mai joasă şi mai nouă (din Cuaternar), în N, NE şi E, respectiv lunca şi Delta Dunării, precum şi nordul Complexului Lagunar Razim-Sinoe. Unităţile mai înalte de relief sunt dispuse în trei mari subunităţi paralele, ocupând aprox. 32% din teritoriul judeţului: subunitatea nordică este constituită din Munţii Măcinului (cei mai vechi munţi din România), tociţi, cu altitudine max. de 467 m (vf. Ţuţuiatu sau Greci), Podişul Niculiţel şi Dealurile Tulcei; subunitatea centrală, extinsă între Dunăre (la V) şi lacul Razim (la E), este reprezentată prin Podişul Babadag, iar subunitatea sudică coresunde compartimentului nordic al Podişului Casimcea, făcând parte integrantă din Podişul Dobrogei Centrale, constituit predominant din şisturi verzi prepaleozoice în fundament (care apar adeseori la suprafaţă) peste care se află depozite jurasice şi cretacice. Regiunile joase de relief, extinse pe aprox. 62% din teritoriului judeţului Tulcea, includ Delta Dunării, cea mai nouă formaţiune de relief a României, aflată în plină evoluţie, lunca Dunării, situată la periferiile de V şi N ale judeţului precum şi prin câmpia aluvială din preajma lacului Razim. Energia reliefului tulcean este foarte mică, variind între 0 m la nivelul Mării Negre (Sfântu Gheorghe) şi 467 m altitudine în Vf. Ţuţuiatu (altitudinea maximă a judeţului Tulcea). În cadrul Podişului Babadag (parte componentă a Dobrogei de Nord) se remarcă o importantă linie de falie, între Peceneaga (la NV) şi Camena (la SE), care separă Podişul Dobrogei de Nord de Podişul Dobrogei Centrale.
Suprafeţe pe forme de relief :
a. Dealuri şi podişuri - 3722,4 kmp
b. Zone montane - 433,4 kmp
c. Zone de luncă şi Delta Dunării - 4343,2 kmp 

Clima

Clima este temperată, cu un pronunţat caracter continental, manifestat prin veri călduroase, ierni reci, marcate adesea de viscole, amplitudini mari de temperatură (66,3°C) şi prin precipitaţii reduse.
Zona litoral-maritimă a judeţului Tulcea se caracterizează printr-un climat mai blând, cu veri a căror căldură este atenuată de briza răcoroasă a Mării Negre şi ierni cu temperaturi nu prea coborâte (media termică a lunii celei mai reci, la Sulina, este de -0,6°C).
Temperatura medie anuală este slab diferenţiată în perimetrul judeţului Tulcea, oscilând între 10,7° la Babadag şi 11,1°C la Isaccea.
Temperatura maximă absolută (39.5°C) s-a înregistrat la staţia meteorologică Mircea Vodă (20 august 1945), iar minima absolută (-26.8°C) la Tulcea (24 ianuarie 1942).
Precipitaţiile medii anuale însumează cantităţi cuprinse între 359 mm la Sulina (cele mai mici din ţară) şi 445 mm la Isaccea. Vânturile predominante bat cu o frecvenţă mai mare dinspre NE (18,3%), urmate de cele dinspre NV (17,1%), E (15,2%) şi N (13,1%), cu viteze medii anuale cuprinse între 0,8 şi 5,3 m/s.
În timpul verii, în condiţii de stabilitate atmosferică, se manifestă o circulaţie termică locală a aerului, sub forma brizei de mare (ziua) şi brizei de uscat (noaptea), care se resimte la o distanţă de 10-15 km spre interiorul uscatului.

Hidrografie

Reţeaua hidrografică, cu o densitate de 0,1-0,3 km/km2 (exclusiv Delta Dunării), cea mai scăzută din ţară, se caracterizează prin râuri scurte (al căror curs de desfăşoară total sau parţial pe teritoriul judeţului), tributare Dunării (Valea Roştilor, Topolog, Cerna, Jijila, Luncaviţa ş.a.) sau care se varsă în cuvetele lacustre de pe litoralul Mării Negre (râurile Taiţa, Teliţa, Slava, Hamangia, Casimcea ş.a.).
Dunărea, care mărgineşte judeţul Tulcea la V (prin braţul Măcin sau Dunărea Veche) şi N (prin braţul Chilia), pe o distanţă de 276 km, constituie principala cale navigabilă şi sursa cea mai importantă de apă a judeţului, cu atât mai mult cu cât pe sectorul ei inferior, cu cele trei guri de vărsare (Chilia, Sulina, Sfântu Gheorghe), în special pe braţul Sulina şi în continuare pe Dunăre până la Brăila, pot naviga şi vase maritime. Abundenţa lacurilor fluviale (Peceneaga, Balta Traian, Jijila, Gorgonel, Telincea, Parcheş, Somova ş.a.), deltaice (Furtuna, Gorgova, Merhei, Matiţa, Tatanir, Lumina, Puiu, Lacu Roşu, Trei Iezere ş.a.) şi litorale (Razim, Dranov, Goloviţa, Zmeica, Ceamurlia, Babadag) constituie tot atâtea resurse naturale de apă, cu importanţă piscicolă, ca mijloc de comunicaţie (prin intermediul numeroaselor canale) şi ca baze de agrement sau de alimentare cu apă ale populaţiei.

Vegetaţie

Vegetaţia prezintă câteva diferenţieri teritoriale, legate de fondul general al climatului de stepă, de relieful deluros, de cel muntos al horstului dobrogean şi de întinsele suprafeţe acvatice şi de luncă.
Zona stepei, desţelenită în proporţie de peste 95%, extinsă în părţile de E şi V ale judeţului, include numeroase tipuri de pajişti xerofile, diferenţiate în funcţie de speciile dominante, dintre care cele mai frecvente sunt păiuşul (Festuca valesiaca), peliniţa (Artemisia austriaca), bărboasa (Bothriochloa ischaemum), firuţa cu bulbi (Poa bulbosa), năgara (Stipa capillata) ş.a. Pajiştile de colilie şi năgară, care caracterizau odinioară vegetaţia de stepă, au dispărut aproape total.
Silvostepa, defrişată pe aproximativ 85% din suprafaţă, este reprezentată prin pâlcuri şi rarişti de stejar pufos (Quercus pubescens) şi stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) ce alternează cu pajişti stepice. La altitudini medii (150-250m) pădurile scunde şi dese de stejar pufos (Quercus pubescens), cărpiniţă (Carpinus orientalis) şi mojdrean (Fraxinus ornus) formează etajul pădurilor submediteraneene, specific Dobrogei.
Etajul pădurilor balcanice este caracteristic pentru altitudinile de peste 250 m, fiind alcătuit îndeosebi din păduri de gorun (Quercus petraea, Q.dalechampii, Q.polycarpa), în care sunt abundente teiul (Tilia tomentosa), jugastrul (Acer campestre) şi unele elemente termofile, precum cărpiniţa (Carpinus orientalis) şi mojdreanul (Fraxinus ornus). Local, pe valea Luncaviţei, apare şi fagul (Fagus sylvatica, Fagus taurica). În lunca şi Delta Dunării sunt caracteristice pădurile de plop (Populus nigra, P. alba) şi salcie (Salix alba, S. fragilis), ce se dezvoltă pe grinduri.
O zonă distinctă o formează grindurile Letea şi Caraorman din Delta fluvio-maritimă, acoperite cu păduri compacte, numite de localnici "hasmacuri", în care predomină stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), frasinul pufos (Fraxinus pallisiae), plopul alb (Populus alba), în interiorul cărora se dezvoltă un strat dens de arbuşti şi numeroase plante agăţătoare (Periploca graeca, Vitis sylvestris, Humulus lupulus ş.a.). Pe dunele de nisip şi în depresiunile dintre acestea, ce alternează cu fâşiile de hasmacuri, vegetaţia arbustivă este reprezentată prin salcia târâtoare (Salix rosmarinifolia), cătina albă (Hippophaë rhamnoides), cătina roşie (Tamarix ramosissima) ş.a.. Tot în acest biotop, ca şi pe nisipurile litorale, se dezvoltă o vegetaţie arenicolă, alcătuită din elemente pontice şi submediteraneene (Convolvulus persicus, Carex colchica, Eryngium maritimum, Ephedra distachya, Alyssum borzeanum ş.a.). Stuful, care alcătuieşte şi formaţiuni plutitoare numite plaur, formează vegetaţia predominantă, caracteristică pentru peisajul Deltei Dunării, la care se adaugă cea acvatică, reprezentată îndeosebi prin nufărul alb (Nymphaea alba) şi cel galben (Nuphar lutea), foarfeca bălţii (Stratiotes aloides), cornaciul (Trapa natans) s.a. 

Fauna

Fauna, foarte eterogenă, cuprinde mai multe categorii, respectiv: terestră, acvatică, semiacvatică. Speciile terestre sunt variate şi includ mamifere carnivore, omnivore şi ierbivore (şacalul, vulpea, pisica sălbatică, dihorul, jderul de copac, pârşul, mistreţul, căprioara ş.a.), rozătoare (iepurele de câmp, şoarecele dungat de stepă, popândăul, grivanul pitic ş.a.), reptile (şarpele de apă, şarpele de casă, şarpele rău, vipere, şopârle, guşteri ş.a.), păsări (răpitoare de zi şi de noapte, ciocănitori, codobaturi, prigorii, potârnichi, prepeliţe, specii de paseriforme ş.a.) şi numeroase specii de insecte.
Prezenţa unor întinse suprafeţe acoperite de ape şi mai ales diversitatea habitatelor de zone umede ale Deltei Dunării, determină o abundenţă rar întâlnită de specii, respectiv cea mai mare parte a celor 325 de specii de păsări – majoritatea strict protejate, unele declarate monumente ale naturii (pelicani, egrete, călifari, lebede, etc.), precum şi numeroase specii de peşti (morun, nisetru, cegă, păstrugă, somn, ştiucă, crap, şalău, scrumbie, calcan ş.a.), câteva specii de mamifere (câine enot, bizam, şacal - pătrunse recent şi spontan în Dobrogea, nurcă, vidră, hermelină). 

Resurse naturale

Resursele naturale ale judeţului Tulcea, resursele subsolului cât şi cele de suprafaţă, constituie o rezervă importantă de materii prime şi materiale.
Resurse naturale neregenerabile
Resursele naturale au fost şi sunt încă exploatate cu tehnologii care au impact semnificativ asupra unor zone ale judeţului şi afectează imaginea peisagistică.
Resursele subsolului: rocile de construcţii şi alte substanţe minerale utile exploatate timp îndelungat sunt departe de a fi epuizate constituind perspective de exploatare interesante. Rocile de construcţii reprezentate de roci vulcanice de natură porfirică şi granite sunt prelucrate în vederea obţinerii de cribluri şi nisip. Sunt exploatate porfirele din dealul Consul, Cârjelari şi Camena; granitele din zona Măcin, Turcoaia, Cerna. Calcarele sunt exploatate ca roci de construcţii în carierele Zebil, Bididia, Trei Fântâni, Malcoci Sud. Calcarele dolomitice de la Mahmudia sunt exploatate pentru industria siderurgică şi fabricarea varului. Ca roci ornamentale se exploatează calcare grezoase de la Nicolae Bălcescu, calcare dolomitice de la Mahmudia, Cârjelari şi Codru Babadag. Din zona Niculiţel - Revărsarea se exploatează roci bazice, utilizate în lucrări de construcţie de drumuri şi căi ferate. Pentru nevoile locale mai sunt exploatate multe alte categorii de roci din perimetrele consiliilor locale de pe teritoriul judeţului: Nalbant, Ciucurova, Baia.

Resursele naturale regenerabile sunt diversificate, dar limitate. Dintre acestea, cele mai importante sunt: resursele de apă, solul, pădurile, fauna şi flora, energia eoliană.
Resursa de apă este cea mai importantă dintre resurse. În judeţul Tulcea apele sunt grupate în două bazine hidrografice - Dunăre şi Litoral, care ocupă 71% respectiv 29% din suprafaţa judeţului. Resursa de sol este tot atât de importantă ca şi resursa de apă. În judeţul Tulcea reprezentative sunt: terenurile arabile, viile, livezile şi grădinile, păşunile şi fâneţele. Flora şi fauna judeţului sunt de o mare varietate şi importanţă conservativă, cu numeroase specii protejate la nivel naţional sau european. Dealurile judeţului sunt acoperite, în parte, cu păduri de foioase, în care se îmbină foşnetul stejarului, carpenului şi frasinului cu parfumul teiului. Aici sunt întânite cele mai întinse păduri de tei argintiu din Europa, ce constituie o importantă bază meliferă. Fondul forestier al judeţului reprezintă în primul rând o valoare ecologică, ecosistemele forestiere sunt caracterizate printr-o floră şi o faună de o diversitate remarcabilă, majoritatea reprezentând habitate endemice pentru Dobrogea. În al doilea rând au o valoare economică şi socială ridicată, concretizată prin masa lemnoasă exploatabilă, prin fondul cinegetic şi prin condiţiile ce le oferă turismului.
Delta Dunării constituie una dintre cele mai întinse zone umede din lume - ca habitat al păsărilor acvatice, cea mai vastă zonă de stufărişuri compacte de pe Pământ şi un adevărat muzeu al biodiversităţii.

În ceea ce priveşte energia eoliană, judeţul Tulcea are un potenţial energetic net superior altor judeţe ale ţării. Folosită foarte puţin în trecut (mori de vânt), în prezent atrage atenţia unor investitori cu potenţial economic mare. Podişul Dobrogei reprezintă una din cele cinci zone cu potenţial energetic eolian identificate la nivelul ţării. Vânturile predominante bat 270 zile pe an cu viteze de peste 7 m/sec.
Potenţialul energetic eolian a început să fie valorificat prin derularea unor investiţii de construire de parcuri eoliene în diferite zone ale judeţului, respectiv amplasarea centralelor eoliene în zona comunei Baia, comunei Valea Nucarilor, comunei Topolog, zona oraşului Măcin. Sunt în derulare alte investiţii pentru construirea de parcuri eoliene mari cu turbine eoliene de mare capacitate în zonele Agighiol, Casimcea, Stejaru, Cerna, Mahmudia, Beştepe.